PDM condamnă campania murdară derulată de unele grupări de interese! Marian Lupu: au vrut sa mă murdarească, dar nu au reușit

noiembrie 27th, 2014

Președintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, atrage atenția asupra unor atacuri murdare care au loc la moment împotriva partidelor pro-europene, din partea extremiștilor care urmăresc destabilizarea situației din țară. Declarația vine în contextul alegerilor din această duminică, înaintea cărora partidele extremiste mici din Moldova încearcă să denigreze formațiunile considerate cele mai puternice de către cetățeni.

“Unele grupuri de interese, infracționale si extremiste, s-au activizat foarte tare si încep o campanie masivă de atacare a liderilor partidelor pro europene. Ați văzut deja atacuri la adresa unor colegi de la PLDM, iar acum știm că și PDM este la rând”, spune Marian Lupu. Liderul PDM explică faptul că șansele Moldovei la stabilitate sunt determinate de șansele partidelor pro-europene de a forma o nouă coaliție, de aceea atacurile murdare sunt îndreptate anume asupra acestor partide.

“Sunt acțiuni special lăsate pe final de campanie, prin care autorii vor să destabilizeze situația din tară înainte de vot, poate chiar să favorizeze elementele extremiste, care s-au infiltrat în unele proiecte electorale de o singură folosință. Fac apel către presă să verifice orice date primesc înainte de a-și asuma publicarea și distribuirea lor, dar și către toți cetățenii, care vor să protejeze Moldova de grupurile infracționale si extremiste: ieșiți duminica la VOT și prin votul fiecăruia, prin votul noastru masiv, vom opri punerea în aplicare a unor planuri diabolice!”, mai declară liderul democrat.

Marian Lupu a oferit ca exemplu un atac politic pe care o grupare infracțională a încercat să îl orchestreze la adresa sa. Acest atac murdar a fost însă dejucat de către o instanță din Olanda. “Am aflat că cineva s-a gândit să încerce a mă acuza de atribuție la anumite scheme financiare și patrimoniale. Ei aveau nevoie să mă murdărească pe mine și PDM. Desigur, sunt niște aiureli, iar instanța din Olanda le-a respins cererea. Nici nu aveau cum să accepte o mizerie așa de mare”, explică democratul.

El a confirmat că PDM va duce în continuare o campanie electorală curată, serioasă, onestă, în ciuda provocărilor.



Comments are closed.

Alte articole